Locale Altele
Vineri, 25 Octombrie 2024
Vin, 25 Oct 2024
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Olimpia Satu Mare – Unirea Târlungeni 1-1
Veronica Hodas  - Sambata, 5 Decembrie 2015

Olimpia Satu Mare a jucat sâmbătă, pe teren propriu, meciul etapei a XVIII-a a Ligii a II-a seria B la fotbal, în compania formației Unirea Târlungeni. Fotbaliștii sătmăreni au reușit să încheie ultima partidă din acest an cu un egal, 1-1 (0-1).







Prea multe nu avem ce scrie despre acest meci. Oaspeții au deschis scorul în minutul 11 al primei reprize când Forika, după lovitura de colț a lui Marin, a marcat cu capul din 5 metri.






Înainte de a se încheia prima repriză, Takacs a fost faultat în careu, dar cu toate acestea arbitrul nu a acordat penalty...Motivul? Zicea că a fost simulare și i-a dat și un galben.






A urmat apoi o lovitură de colț a sătmărenilor bătută de Sălăgeanu, Tătaru a reluat cu capul, dar Bucur a respins de pe linia porții și astfel scorul la pauză a fost 1-0 în favoarea formației oaspete.






În partea a doua a jocului ambele echipe au avut puține ocazii. Antrenorul Olimpiei, Tibi Csik a făcut câteva schimbri inspirate și i-a introdus în teren pe Bura, Kanalos și Faur. Cei doi din urmă au făcut o fază frumoasă în minutul 84, Kanalos i-a pasat bine lui Faur în careu, iar acesta a înscris golul egalizator. Tabela a indicat la final scorul de 1-1.

Antrenorul formației Unirea Târlungeni, Daniel Bona a declarat la conferința de presă de la finalul partidei că echipa lui merita să câștige. „A fost un meci în care eu spun că după aspectul lui și după ocazii am fi meritat să-l câștigăm. Mă bucur enorm pentru jucătorii mei și pentru jucătorii tineri că este al șaselea joc fără înfrângere. Avem o serie foarte bună, ceea ce ne dă speranță pentru retur. Noi am început campionatul prost, dar acum în ultima vreme s-au schimbat multe la noi, inclusiv jocul și rezultatele și suntem pe un drum bun. Îmi pare rău că am avut punctele în mână și o nesincronizare pe fază defensivă și o execuție de generic a lui Faur ne-au privat de cele două puncte. Mă bucur că am luat punct și am arătat că merităm și avem încredere că ne vom salva”.

Tibi Csik speră ca anul 2016 să fie un an mai bun din multe puncte de vedere. „Vreau să felicit băieții, pentru că era nedrept să pierdem acest meci. Îi felicit pentru punctul obținut prin Faur pentru că este foarte prețios. Cu acest punct suntem scăpați de griji, dacă pierdeam eram pe locul 10. Fiecare punct are importanța lui. Din păcate în momentul de față atâta putem. Nu ne ajută nimic, nici arbitrii, nici terenul suntem și noi blocați, inclusiv și eu mental. Avem problemele pe care le avem, dar nu ne plângem și sper să vină un an mai bun din toate punctele de vedere. Arbitrii decid uneori soarta unor oameni, unor echipe, dar asta e. Numai că atunci când e penalty să dea penalty. Ce sa facem...Îmi doresc să avem liniștea materială pentru că e foarte importantă. Sunt multe minusuri la echipă, nici atmosfera nu e așa de liniștită. Vedeți cum arată și terenul...din păcate aceste lucruri duc spre minus situația materială. Nu mai știu ce să mai fac, e greu și pe termen lung nu știu dacă vom mai putea continua așa. Mi-aș dori ca Moșul să ne aducă măcar un salar. Sărbători fericite! Să ne vedem sănătoși și să avem liniște mai mult decât am avut din vară încoace!”.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că am terminat turul acesta de campionat sănătoși majoritatea dintre noi, cu excepția lui Cherecheș care are o accidentare destul de gravă. Dacă am fi acordat mai multă atenție la meciurile de acasă unde am pierdut multe puncte, cred că eram lejer în primii șase. Referitor la meciul de astăzi...ne-au taxat bine în prima repriză după care s-au închis bine, a fost greu să-i deschidem. Nea’ Tibi a fost poate inspirat că ne-a introdus pe mine, pe Bura, pe Kanalos, dar putea fi oricine în locul meu. Nu sunt singurul care a adus plusul la echipă la meciul de astăzi. Doresc să le urez tuturor Sărbători Fericite!”., a declarat marcatorul golului, Bogdan Faur.





Olimpia Satu Mare Băican – Ciul (75 Bura), Tătaru, Heil, Iuhas, Chivari, Villand, Takacs (56 Faur), Sălăgeanu, Selagea (71 Kanalos), Boștină.

 

1860 vizite
Distribuie pe